Shakira, filmată în timp ce PLEACĂ brusc de pe scenă / Ce au făcut fanii pentru ca artista să recurgă la acest gest / „Oamenii sunt scârboși”

Shakira, filmată în timp ce PLEACĂ brusc de pe scenă / Ce au făcut fanii pentru ca artista să recurgă la acest gest / „Oamenii sunt scârboși”
Captură foto Youtube
Publicat: 16/09/2024, 10:05
Actualizat: 16/09/2024, 10:08

Shakira a fost implicată într-un moment stânjenitor, în timpul unui concert recent la LIV Miami, unde a urcat pe scenă pentru a-și interpreta noul single „Soltera”. În timpul dansului său caracteristic, artista de 47 de ani a observat că unii dintre fanii prezenți îi filmau rochia, fapt care a declanșat o reacție imediată din partea vedetei.

Shakira a fost văzută oprindu-se brusc din dans, trăgându-și fusta cu ambele mâini și aruncând o privire dezaprobatoare în direcția celor care o filmau. Aceasta le-a transmis subtil că a observat gestul lor, dând din cap și gesticulând cu mâinile pentru a indica nemulțumirea sa. După acest moment, cântăreața și-a reluat pentru scurt timp dansul, dar a ales să părăsească scena imediat după incident, unde a fost întâmpinată de agenți de securitate și de câțiva fani în zona VIP, conform Daily Mail.

„Oamenii sunt scârboși”

Reacțiile din mediul online nu au întârziat să apară, mulți dintre admiratorii artistei condamnând comportamentul celor care i-au invadat intimitatea. „Oamenii sunt scârboși”, a scris un fan indignat. Un altul a comentat: „Acesta este un comportament dezamăgitor. Artiștii merită respect și intimitate, atât pe scenă, cât și în afara ei.”

Acest incident se adaugă la o perioadă deja tumultuoasă pentru Shakira, care, în ultimii doi ani, a trecut prin despărțirea de fostul său partener, fotbalistul Gerard Piqué, și printr-o luptă legală pentru acuzații de evaziune fiscală în Spania. Într-un interviu recent, Shakira a declarat că nu este pregătită pentru o nouă relație, dar a sugerat că nu ar spune „pas” unei aventuri.

Artista a subliniat că în această perioadă de tranziție, bunăstarea copiilor săi este prioritară, și că în acest moment nu se concentrează pe o relație romantică, ci pe redescoperirea propriei persoane. „Mi-am recăpătat frumusețea”, a spus ea într-un interviu recent, referindu-se la faptul că a trecut peste suferința despărțirii și a început să se regăsească pe sine.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Elon Musk s-a întrebat de ce „nimeni nu încearcă să îi asasineze pe Biden și...
Motivul pentru care Victor Slav a părăsit-o pe Selina. Ce s-a întâmplat la Asia Express...
„Încă am o viață sexuală foarte bună cu el”. Victoria Beckham dezvăluiri intime incendiare despre...
„E o moarte fără sens”. Un soldat rus își îndeamnă camarazii să nu lupte pe...
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate...
Imagini cu bărbatul suspectat că a dat foc în Parlament, publicate de MAI. Autoritățile cer...
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la...
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
La 69 de ani, tanti Luţa şi-a salvat 20 de vecini din calea viiturilor. "I-am...
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
Breaking News | Incendiu în Parlamentul României. Un individ a aruncat cu benzină. 300 de...
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Europa Centrală se pregăteşte pentru o nouă „apocalipsă" a inundaţiilor
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
Putin a dat ordinul ISTORIC. Anunțul la care planeta nu se aștepta: Treceți la producția...
Desfundarea chiuvetei, metode pe care sigur nu le-ai încercat. Ce spun experții
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Cât de mult se aseamănă fiica Danielei Gyorfi cu mama artistei. Care este relația dintre...
Scandal de proporții între Pepe și Raluca Pastramă! Motivul pentru care artistul și-a dat fosta...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
Mormântul unui „vampir”, descoperit într-un fost palat din Polonia